Caută după:
„Dacă m-ai iubi, ai accepta…”

„Dacă m-ai iubi, ai accepta…”…Oare? Așa să fie?
Descoperirea zonelor de conflict dintr-o relație intimă este o experiență dureroasă.
Senzația minunată de a fi UNUL în gândire și simțire dispare brusc, iubirea pare compromisă, te simți instant abandonat/ă, de fapt, ceea ce se întâmplă este faptul că ambele persoane se întorc la ego care spune clar: „eu am dreptate!”
Pare că iubirea a dispărut, dar ea doar a fost blocată de nevoia de a avea dreptate, nu a dispărut.
Le spun cursanților și oamenilor care aleg consilierea și coaching-ul cu mine : ceea ce vă deranjează este comportamentul celuilalt, nu tăvăliți iubirea voastră de fiecare dată când sunteți într-un conflict, într-o luptă de putere, de a avea dreptate. Haideți să lăsăm iubirea în vasul ei sacru și să analizăm comportamentul, să înțelegem împreună că întotdeauna într-un conflict există doar 2 puncte de vedere diferite. Punctele noastre de vedere sunt unice, sunt darul nostru, ne fac să fim diferiți și ne-au atras de la început în acest dans relațional.
De câte ori ne simțim abandonați, respinși în urma unui conflict relațional credem că legătura noastră intimă s-a slăbit, iubirea se micșorează, învinovățim și ne simțim vinovați.
Uităm, de fapt, că și conflictul vine pentru a ne conecta/apropia emoțional atunci când, din diferite motive (ex. prea ocupați, distrași, grăbiți, obosiți, etc), am uitat să ne acordăm timp pentru noi, pentru iubirea noastră.
Dacă învățăm (orice comportament se poate schimba, transforma) să nu ne mai agațăm de punctele noastre de vedere, de nevoia de a avea dreptate, atunci alegem să capitulăm în fața iubirii și ne vom simți pe zi ce trece mai învingători și mai puternici, iar nevoia de a judeca se va diminua.
💥Să reflectăm și să exersăm mental mai întâi, pentru a fi pregătiți atunci când ne aflăm în starea de conflict :

Oare este posibil ca punctul lui/ei de vedere să fie la fel de adevărat ca al meu?

Ce îmi doresc cu adevărat acum, să am dreptate sau să fiu fericit/ă?

Odată exersat acest nou model de comportament, vei fi din ce în ce mai pregătit/ă pentru a trece cu ușurință prin conflictele inevitabile apărute în cuplu și în celelalte relații din viața ta, îți vei extinde percepția, apare o nouă cunoaștere care vă cuprinde și pe tine, și pe omul care nu este de acord cu tine, iar nivelul tău de empatie va fi unul exprimat cu rapiditate în următoarele conflicte.

Nu este nimic de atacat în jurul nostru, ci doar de înțeles și acceptat pentru că toți suntem UNUL, o singură conștiință cu moduri diferite, unice de experimentare a lumii.

Fii diferit, dar fii inteligent relațional!

Pentru tine, pentru voi, pentru copiii voștri!

Cu lumină, iubire și recunoștință,

Loredana Mocescu

#inteligentarelationala #studiudecaz #terapiatransforma

La…Steaua care a răsărit cu o veste – poveste!

Era seara dinaintea Crăciunului. Mii de luminițe erau aprinse la geamurile înghețate, totul părea feeric, parcă desprins din povești.

Erik simțea cum inima îi batea cu putere, mai să sară din piept, doar e o seară specială, iar în această noapte sfântă vine Moș Crăciun cel așteptat un an întreg. I-a scris el o scrisoare, așa ca la 8 ani, împodobită cu desene, culori și inimi mii și mii. Ar fi fost oare mai bine să ceară mai multe jucării, se gândea el sau…nu, mai bine 2 jucării mici și LINIȘTE, să aducă Moșul liniște, e atâta gălăgie în jurul lui… În fiecare seară mama și tata se ceartă, mama amenință tot timpul că pleacă și el stă mereu cu urechea lipită de ușă pentru a nu pierde momentul când va pleca, să fie pregătit să o zbughească după ea, doar nu o lasă singură pe lume, mama mereu i-a spus: ești viața mea, ești bucuria mea, ești tot ce am, clar, nu o poate lăsa singură, aceasta e treaba lui: să aibă grijă de mama.

Și…cum stătea el așa cu urechea stângă lipită de ușă aude un zgomot ciudat chiar lângă el, ceva se petrece în bradul de Crăciun, se mișcă, se zguduie și brusc Steaua din vârful lui se aprinde și prinde glas:

– Bună, copile drag, eu sunt Steaua care aduce vești-povești. Mă cunoști?- – – Nu. Cine ești? Pleacă! Mă încurci, nu mai aud cearta părinților mei și risc să o pierd pe mama când o să plece, o să rămân singur. Mi-e frică!

– Copile drag, am venit să îți auc o veste: mama ta nu o să plece niciodată, ni-cio-da-tă, ai înțeles?

– Dar am auzit-o de atâtea ori…

– Hmmm…te înțeleg și ți-am auzit frica și chemarea în fiecare seară, doar că nu era momentul potrivit să prind glas, eu te-am vegheat mereu de sus, din înaltul cerului și iată am răspuns chemării tale.

– Cum e posibil ?

– Uite, eu sunt o stea, fac parte din Universul nemărginit, dar și tu ai 2 stele, ochii tăi pe care i-ai îndreptat rugători către cerul înstelat în fiecare seară, acum e momentul să îți vestesc bucuria, așa cum Dumnezeu le-a trimis  Magilor steaua care i-a călăuzit în locul unde era Pruncul. Tu cunoști povestea?

– Puțin, am auzit-o la școală.

– Când s-a născut pruncul, o stea strălucitoare a răsărit deasupra Betlehemului. Vrei să asculți cum cei trei magi, sosiți din trei țări ale Răsăritului, au ajuns și ei la grajd că-lăuziți de steaua cea luminoasă? 

– Da. Vreau!

– Ei bine, povestea spune că magii se aflau pe drum de 12 zile.

– Cum îi chema? 

– Gaspar, Melkon și Baltazar! Când au ajuns la locul nașterii, au îngenuncheat în fața Sfintei Familii, pe fânul din ieslea cea săracă, cu mantiile lor acoperite de blănuri și pietre scumpe, și i-au oferit pruncului Iisus cele trei daruri: tămâie, aur și mir. 

– A! Știu: de aceea, an de an, așteptăm colindătorii, care vin cu Steaua: “Steaua sus răsare, ca o taină mare…” .

– Da. Și tu mergi la colindat?

– Nu, nu m-au lăsat niciodată părinții mei, au spus că este periculos la oraș să mergi pe la ușile oamenilor …

– Uf, te înțeleg Erik, dar uite, ai putea să îi rogi pe părinții tăi să te însoțească sau să megeți cu un grup organizat de la școală. Ce zici?

– Daaa! Ce idee bună! O să merg să vestesc și eu bucuria oamenilor.

– Așa să faci, să nu lași niciodată tradițiile să dispară, să le transmiți și tu mai departe copiilor tăi atunci când vei deveni părinte. Promiți?

– Da. Promit!

– Nu ești curios ce veste am venit eu să-ți aduc?

– A, da. Ce veste? Ce veste?

– E o veste-poveste!

– Cum o veste-poveste?

– Pentru că se apropie nașterea Domnului Iisus Hristos, îți propun să ne oprim și să privim prin globul acesta magic. Ce vedem? 

– Oameni, mulți oameni agitați, spuse Erik cu un glas trist…la fel sunt și părinții mei, se ceartă, își dau ordine și își reproșează ba că tata nu a spalat vasele, ba că mama a uitat să cumpere ceva pentru tata, parcă fiecare este într-un alt film, eu nu îi înțeleg și ce să vezi măi steluță, mai fac și eu fix atunci o boacănă, tata mă ceartă, mama îmi ia apărarea, nimic, dar absolut nimic nu mai înțeleg, sunt confuz, e ceață în capul meu. Poți să mă ajuți tu să înțeleg?

– Uite, dragul meu, adulții, în goana lor zilnică uită să acorde atenție acelui sentiment unic pentru care declară insistent că fac toate acestea: IUBIREA. 

– Iubirea, da, iubirea, de asta au nevoie părinții mei. Cum să îî ajut?

– Frumos din partea ta, dar nu este responsabilitatea ta, ei sunt oameni mari și se pot ajuta și singuri. Mă întrebai despre iubire: iubirea este acel sentiment inepuizabil și infinit care îi transformă pe oameni, hocus-pocus în cea mai bună și valoroasă versiune a lor! Și dacă ar dispărea toate sentimentele și ar rămâne doar iubirea, voi, oamenii, ați avea totul! V-ați simți întotdeauna fericiți, buni, responsabili, autentici, valoroși și ați înțelege că din iubire se nasc toate.V-ați născut din iubire, tu te-ai născut din iubire, VOI, OAMENII, ați cerut să experimentați în această călătorie pe pământ iubirea.

– Ce frumos povestești, spuse pe un glas nostalgic, Erik.

– Da, copile drag, iubirea ne ghidează pașii în fiecare zi. Uite, hai să facem un joc: închide ochii, inspiră, expiră. Când inspirăm, inspirăm iubire și când expirăm, expirăm iubire prin toți porii, imaginează-ți că fiecare celulă este plină de iubire, iubirea devine una cu tine! Și Erik luă în serios jocul, parcă corpul lui devenea din ce în ce mai ușor, mai eliberat de povara pe care o purtase până la întâlnirea cu Steaua magică.

– Așa, te descurci foarte bine, adevărata iubire, iubirea promisă, divină, începe fără limite și așteptări proiectate de mintea noastră. Acum poți simți singur că nu mai este loc pentru suferință, dezamăgire, „interpretare” a minții, a minții care minte, ticluire de scenarii unde cearta are rolul principal, nu mai așteptăm nimic în schimb, doar existăm și suntem fericiți! Acum imaginează-ți cum îți îmbrățișezi părinții, bunicii, colegii și pe toți oamenii dragi ție fără să îți mai fie frică că te-ar putea respinge. 

– Ce bine e! Mulțumesc steluță dragă!

– O altă veste-poveste este că oamenii sunt la fel de buni și când se ceartă, doar au în corpul lor o emoție supărată pe care trebuie să o scoată afară în prezența altui om, doar așa se vor simți din nou calzi și iubitori. Emoția supărată este doar o armură de protecție pe care oamenii o folosesc atunci când se simt în pericol. Nu uita, atunci când părinții tăi se ceartă, ei scot afară emoția supărată pentru a putea oferi din nou IUBIREA. Amintește-ți să respiri și să îi înveți și pe ei jocul nostru.

– Așa o să fac steluță magică.

– Bravo, copil frumos, te-ai descurcat foarte bine cu aceste emoții buclucașe. Lecția voastră să fie: astăzi și mereu, să oferiți cu respect și recunoștință cel mai frumos, cel mai complet cadou: IUBIREA! Iubirea pură să vă învăluie sufletele și să vă poarte către cea mai bună, frumoasă și valoroasă versiune a voastră! Cadouri inspirate și însuflețite să găsiţi sub brad dimineață! 

În timp ce steluța noastră povestea, Erik adormise jos, lângă bradul cel frumos împodobit și visa, visa povești cu steluțe magice, magi, îngerași și părinți fericiți și liniștiți. Acum știe cum să ajungă la darul magic: liniștea, oricând își dorește!

PS. Această poveste am scris-o cu drag, spre folosul și creșterea noastră, a tuturor celor care conștientizează că este nevoie de efort pentru a ajunge părinți liniștiți, cu copii fericiți!

Sărbători cu lumină și iubire în suflet să aveți! 

Cu iubire și drag de oameni,

Loredana Mocescu

Antrenor de emoții buclucașe

Cuvântare pentru căutători români de maturitate!

Dragă romăne, oriunde te-ai afla, văd și simt cât ești de încărcat, dacă lacrimile tale și jalea ta ar vorbi ce ar spune?

Ce-mi doresc eu mie, îți doresc și ție, dragă române:

  • să te trezești din somnul cel de moarte, adică din visare, să poți să îți asumi conștient propria viața nemaiavând nevoie să spui că altcineva e vinovat pentru ce nu ai, nu poți schimba, etc…
  • să înțelegi să te schimbi pe tine sau doar ce ȚINE de tine,
  • să accepți că singurul lucru pe care îl poți schimba ești tu
  • să observi unde îți folosești timpul și energia pentru că problemele pe care le ai de rezolvat în viața ta se afă fix acolo unde NU investești energie și timp
  • să îți faci o radiografie a resurselor tale naturale. Ex. partenerul/partenera tău de viață poate fi resursa de sub ochii tăi pe care nu o vezi pentru că ești obișnuit/ă să ai grijă tu de ceilalți, nu să te lași îngrijit/ă, când renunți la control și când nu mai ești agățat/ă în trecut îți poți vedea, cu adevărat, partenerul/partenera ca om resursă. Când rămâi agățat/ă în trecut, de fapt, aștepți ceva ce nu a venit dinspre părinții tăi și încă aștepți…și tot aștepți…astfel ajungi să acționezi și să reacționezi ca băiețelul/fetița părinților tăi și nu ca iubitul/iubita partenerei/partenerului tău/ta.
  • gândește-te ce vrei să obții, nu ce NU vrei să obții,
  • să crești, să te maturizezi de la stadiul de a reacționa ca un copil, la stadiul de adult. Cei mai mulți dintre noi am realizat multe ca adulți, dar la reacții am rămas copii
  • să îți amintești mai des că acum ești adult, că ai lângă tine, oameni resursă minunați cărora le poți cere ajutorul, pe care te poți baza,
  • să îți amintești să activezi puterea lui ÎMPREUNĂ

Și dacă tot nu reușești să înțelegi CUM să activezi toate aceste resurse naturale pe care le deții în interiorul tău, dar și în exteriorul tău, scrie-mi, sunt antrenată să scot la lumină resursele și potențialul PE CARE NU CREDEAI să le ai, să le deții.

Nu uita: NU ești singur/ă, puterea lui ÎMPREUNĂ e mare, cere ajutor, e dovadă de curaj și maturitate! Terapia transformă și scoate la suprafață potențialul tău! Îndrăznește!

Cu drag de oameni și transformare,

Loredana,

Antrenorul celor mai buclucașe emoții

Copilul tău e prea fragil! Ba nu, al tău e agresiv!

Copilul meu/tău nu e nici fragil, nici agresiv așa, pur și simplu, el e o SĂMÂNȚĂ!

Relația dintre mama și tata este pământul = MEDIUL în care crește copilul
Dacă relația dintre mama și tata e încordată, dacă nu lucrează ÎMPREUNĂ la fertilizarea pământului/mediului dintre ei 2 =CONECTARE, dacă se evită unul pe celălalt, dacă „a comunica” înseamnă cuvinte multe rostite pe un ton nepotrivit, agresiv, etc, atunci COPILUL în loc să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic, psihic, emoțional, el va suferi și ne va arăta prin SEMNALE de ALARMĂ că nu primește „hrana și apa” (hrana afectivă, emoțională) de care are nevoie. Astfel el va urla de fiecare dată când corpul îi va semnaliza aceste perturbări din mediul din care se hrănește (fizic cu afecțiuni si somatizări corporale, boli, psihic, emoțional).

Cel mai mult pe copil îl afectează dezechilibrele din mediul în care trăiește!
Noi spunem că le oferim totul, dar uităm că cel mai important, ca și în corpul nostru, este un mediu alcalin, nu unul acid. Un mediu acid ține copilul în alertă, în supraviețuire si noi spunem, ne place să spunem că am evoluat, dar tot ca niște reptilieni, precum oamenii dintr-o epocă îndepărtată, ajungem, la un moment dat, să ne comportăm cu copiii, mai ales atunci când aceștia încearcă să ne SEMNALIZEZE o ALARMĂ prin intermediul emoțiilor dificile, greu de gestionat.

Prin acele crize copilul verifică dacă este în siguranță alături de noi, dacă în acest PERICOL, mama și tata se descurcă să regleze ei pentru el aceste furtuni emoționale (pericol=emoția care îl copleșește și nu știe CUM să o potolească, să o regleze).

Copilul face iar o criză, repetă crizele, tot așteptând „nașterea” unui părinte care îi răspunde diferit, ca reacție și comportament, la această nouă criză, poate printr-o minune a devenit mai înțelept…asta așteaptă copilul de la noi, așteaptă „coborârea” unui părinte înțelept care se descurcă cu emoțiile astea buclucașe, care îl învață CUM să se descurce când vine pericolul, adică emoția dificilă.

Dar, copilul ne observă că noi procedăm la fel de vocal și atunci când ne certăm cu partenerul, că întotdeauna celălalt e de vină și învață, privindu-ne, un nou mod de comportament…dar nefiind ceva clar în această luptă de putere a lui „a avea dreptate” nu prea e lămurit și aplică și el rolurile învățate pe rând în viața lui…cum a înțeles el privindu-ne.

De aici se nasc alte comportamente, spunem că: „copilul are ceva”, a devenit opozitionist, un fel de „gică contra” sau interiorizat, nu prea mai povestește, vorbește. Astfel el trage singur concluzia: într-o ceartă cel mai slab în armele folosite (cuvinte, gesturi) este vinovat, deci ori de câte ori se supără mama sau tata pe el, el e vinovat, dar…mai are o șansă…

O altă șansă se ivește în mediul din afara casei și acolo poate recupera, de ex la școală poate găsi alți copii mai slabi ca el și atunci poate exersa rolul „de a fi puternic” învățat acasă sau dacă rolul de vinovat i-a devenit cămașă lipită de corpul lui fragil va fi victima perfectă în mediul de afară.

De ce?

Pentru că alături de noi, părinții, copiii învață permanent, în special din comportamentele noastre mai mult decât din cuvinte.

Acasă copiii exersează pentru afară, cu noi, părinții, acasă învață cum să îi lase pe ceilalți să se raporteze la el sau câtă încredere să aibă în el, adică câtă încredere să aibă în forțele proprii pentru a se descurca și cu copiii prea puternici pentru el, dar și cu copiii fragili pe care să îi protejeze, nu să îi agreseze.

Dragă părinte dacă te doare copilul tău, atunci caută sprijin, ajutor specializat pentru tine și copilul tău, așa cum cauți când te doare o măsea. Nu uita dacă sufletul nu doare cu simptome precum măseaua nu înseamnă că ce s-a stricat pe interior nu va strica și interiorul fragil al copilului tău.

I-am așteptat cu atâta bucurie și speranță haideți să le făurim un mediu trainic, sănătos în care să rodească frumos, să le înflorim sufletele, nu să le schilodim, inconștient, cu neputințele noastre!

Nu uitați: terapia transformă oamenii mari, părinții, în acei înțelepți de care copiii noștri au nevoie ca de oxigen pentru a înflori frumos! Terapia nu-i o rușine, ci o binecuvântare, un dar pe care vi-l oferiți vouă, un dar pe care îl veți transmite, ca normalitate (igienă mentală), copiiilor voștri exact cum vă doriți să deprindă si alte obiceiuri (ex. igienă orală,etc).

terapiatransforma

Cu iubire și drag de oameni,

Loredana Mocescu

Distanțarea în cuplu se face cu mască sau fără mască?

Oamenii nu mai au timp, nu mai au starea de a sta, de a petrece timp împreună…
Oamenii se grăbesc către…tărâmul lui nicăieri, aleargă după multe si la capăt, pentru că au uitat de ei și de cei dragi găsesc nimic, adică un gol imens…
Căsătoria și cuplul sunt în pericol!

Societatea de consum ne-a învățat să cumpărăm repede altceva în locul a ceea s-a stricat, pare că nimeni nu mai e dispus să repare sau să „renoveze” relații în care distanțarea a apărut din cauza alergăturii individuale către tărâmul lui nicăieri de mai sus!

Ei, cei 2, rar aleargă împreună, cu aceeași viteză, ținându-se de mână, de cele mai multe ori partenerul mai rapid reproșează celui „încet” că nu își dorește mai mult, mai repede, mai bine și uite așa pierd ritmul dansului de cuplu și învăță alt dans: dansul conflictelor repetitive pe aceeași temă, pardon pe aceeași muzică.

Fiecare își dorește să aibă dreptate, astfel că lupta de putere întețește dansul de nu ne mai țin picioarele sau capul, depinde cine cedează primul…
A, apoi partenerii se împacă, se mai distrag iar o perioadă cu alergatul către tărâmul lui nicăieri și când simt iar că distanțarea e mare, hop, apare un fel de : treci aici pentru că partenerii noștri din poveste nu se mai aud (distanțarea bat-o vina), tonul e unul demn de soliștila operă, adică pe măsura kilometrilor existenți în relația de cuplu.

Așa arată distanțarea emoțională (tot e la modă acum termenul distanțare) și să vă spun un secret: e si cu mască și în cuplu…Eee…cum adică cu mască? Orice vine din si cu luptă de putere=a avea dreptate, vine cu mască obligatorie, exact ca în pandemie, ne protejăm unul de celălalt pentru că suntem prea virusați si inflamați, pe scurt suntem periculoși.

„Daca vrei sa schimbi lumea, du-te acasa si iubeste-ti familia” – Maica Tereza
Creierul ne transmite că e bună masca sau armura, depinde de mărimea conflictului existent…preamăritul creier dorește să supraviețuim, pentru el e suficient, și-a făcut treaba.

Și cum ar fi fără mască în cuplu? Parcă l-am ales pe dânsul pentru că ne simțeam în siguranță, parcă am ales-o pe dânsa pentru că părea că viața noastră o să fie un dans armonios și la bine și la greu.

A, și la greu? Cum să stai fără mască și armură la greu? Pericol, pericol strigă preamăritul creier. Dar, știi, draga mea/dragul meu, sunt eu, persoana care te iubește, nu dușmanul tău, eee, cum așa… nu mai minții, nu vezi că vrei doar tu să ai dreptate mereu…dansul își mărește ritmul si rezistă cel mai puternic…un timp…pentru că partenerii ajung, de fapt, să se epuizeze amândoi dansând sârba aceasta amețitoare în care ne pierdem cu totul incet, încet.

Și cu o voce interioară parcă am urla : DJ (Dumnezeu, Universul), oprește muzica! Musai să învățăm cum să ieșim de aici, din acest dans interminabil!

Cum?

Masca jos, activați puterea lui „țineți aproape”, împreună e mai ușor, simt că…recunosc că mi-ai apăsat X puncte sensibile, cu cât ne cunoaștem pe noi înșine mai bine, cu atât ne vom opri din dans și nu vom încerca să îl oprim pe celălalt sperând că astfel se termină conflictul. A învăța să ne recunoaștem punctele sensibile este vital pentru salvarea relației, dar este dificil să facem această radiografie singuri, avem nevoie de un doctor de suflete. (Este cea mai frumoasă frază pe care mi-a spus-o o fetiță minunată într-o zi în cabinet)

Familia este cea care face ca omul să treacă de la egoism la altruism. – Auguste Comte
Da, acest exercițiu de vulnerabilitate si autenticitate în cuplu va aduce dansul armonios aproape de noi.

Ceea ce oamenii nu au învățat să facă pentru ei înșiși este să ceară ajutor din timp pentru că acesta ar fi un semnal de slăbiciune cred ei (din educație ni se trage). Dar a cere ajutor specializat la timp, nu când ajungem în moarte clinică este doar o dovadă de auto-respect, de cât ne apreciem, de cât merităm.

Astfel că amânăm să cerem ajutor, timpul trece în defavoarea noastră, prăpastia dintre noi crește, așa că vă invit la un act de curaj, chiar dacă, de cele mai multe ori, e foarte greu să luăm la timp decizia de a primi consiliere de cuplu la timp. A cere ajutor este un act de curaj, de eroism, deveniți eroii propriei vieți!

Încă îmi răsună în cap vorbele unui partener: „de ce nu am venit noi mai demult?”

Partenerul din acest caz fiind bărbat, doamnele vor înțelege mai repede efortul depus de ele în a-și convinge partenerul că a merge la terapie nu este despre a-și schimba partenera părerea despre el…că na nu mai pare la fel de puternic, de competent și că se descurcă să găsească el soluția problemelor de cuplu, ci apare o altă persoană, terapeutul, care vine cu soluția. La nivel inconștient, masculul pierde statutul de erou care a plecat la luptă și pare că se întoarce de la luptă rănit, înfrânt, precum eroul din poezia cu mama lui Ștefan cel Mare. Aviz soacrelor: procedați precum mama lui Ștefan cel Mare, trimite-l la luptă înapoi, nu îl îngrijiți ca pe cel care are dreptate și de vină e domnița care l-a sedus…

Aici este necesară o primă precizare: bărbații nu fac acest lucru intenționat, este scris adânc în genele lor să reacționeze astfel.

A doua precizare: am întâlnit și varianta opusă, adică domnul inițiază procesul de a veni la terapie și domnița opune rezistență.

Care mai sunt valorile familiei?

Vă aștept cu drag, blândețe, iubire și înțelepciune să aflăm împreună CUM! Deși pare dificil la începutul procesului, pe măsură ce exersăm, pe măsură ce ne recunoaștem punctele sensibile mai repede și comunicăm fără mască, totul devine mai ușor decât pare, mai ales atunci când facem echipă de 3!

Dacă cea mai frumoasă și trainică avere este familia oare nu merită efortul de a deveni vulnerabili si de a ne lăsa ghidați de cineva care a făcut exercițiul acesta de sute de ori înaintea noastră atât în cabinet, cât și în viața personală de cuplu? Nu uitați că felul în care arată, felul cum se simte relația de cuplu, cât este de armonioasă, de sănătoasă, reprezintă mediul în care copilul crește, copilul este precum o sămânță, iar mediul precum pământul bine afânat, îngrijit.

Reflectați și alegeți cu înțelepciune !
O duminică binecuvântată să avem! ?

Cu drag de oameni și iubire,

Loredana,

Redirect, o carte pe gustul meu-de Timothy D. Wilson

Cum ar fi dacă ar exista o soluție universală care să ne facă mai fericiți, să ne transforme în părinți mai buni, să rezolve o mulțime de probleme ale adolescenților din ziua de azi, să elimine prejudecățile rasiale și să umple lacunele din sistemul educațional?

Găsiți carttea aici: https://www.edituraherald.ro/redirect-noua-stiinta-a-schimbarii-psihologice-553-detail#.XwIe-CgzbIU Din păcate, această soluție nu a fost încă descoperită, însă reputatul…

1 iunie mai bun, mai frumos, mai simplu, mai cu folos!

Oare cum putem fi fericiți? Readucând simplitatea în viața noastră! Cuvântul magic: SIMPLU, ca la început, precum în vremurile copilăriei noastre, exact așa putem fi fericiți, dar…odată cu trecerea timpului am uitat ce este simplu, am uitat ce este fericirea, încă de pe la 3 ani sau chiar mai devreme unii…odată cu intrarea noastră într-un „sistem” : creșă, grădiniță, școala, job, un „sistem” de reguli care ne arata ca fericirea este așa cum este X sau Y, …

Dependențele și golurile din suflet!

Astăzi vă împărtășesc câteva gânduri despre dependențe, văzute și simțite, desprinse din experiența mea din cabinet:De multe ori ne uităm cu durere la oamenii din jurul nostru care manifestă vizibil o dependență și cautăm să înțelegem de ce și cum am putea să îi ajutăm să iasă din acest cerc al dependenței. Pornesc de la faptul că orice dependență e o formă de plăcere și umple un gol, o nevoie pe care nu o poți identifica ușor.

18 ani de când sunt mamă

Astăzi este despre viață, despre viața care a început să curgă prin mine în octombrie 2001 când am aflat că voi deveni mamă. Au trecut repejor 36 de săptămâni și micuțul suflet s-a grăbit să ne cunoască. Acum 18 ani, pe 13 mai 2002 se năștea fiul nostru, Filip. Deși s-a născut prematur, doctorii au decis că este suficient de curajos, sănătos, puternic și m-au lăsat să mă bucur de prezența lui. Da, sunt mamă de 18 ani, astăzi celebrez majoratul un…

Lecții din cabinetul de consiliere!

?Astăzi vorbim despre noi, părinții și copiii noștri!Mulți copii ajung să nu mai se bucure cu adevărat de viață, ajung să fie incapabili să simtă bucuria deși viața lor este bună și satisfăcătoare.Și atunci? De ce este afectată calitatea vieții copiilor?De ce este, din ce în ce mai des, pusă în pericol autonomia copiilor?Ce se întâmplă cu noi, adulții, în special cu noi, mamele?Anxietate maternă? Preluare foto www.depreter.ro Pare că nu este vor…