Copilul tău e prea fragil! Ba nu, al tău e agresiv!

Copilul meu/tău nu e nici fragil, nici agresiv așa, pur și simplu, el e o SĂMÂNȚĂ!

Relația dintre mama și tata este pământul = MEDIUL în care crește copilul
Dacă relația dintre mama și tata e încordată, dacă nu lucrează ÎMPREUNĂ la fertilizarea pământului/mediului dintre ei 2 =CONECTARE, dacă se evită unul pe celălalt, dacă „a comunica” înseamnă cuvinte multe rostite pe un ton nepotrivit, agresiv, etc, atunci COPILUL în loc să se dezvolte armonios din punct de vedere fizic, psihic, emoțional, el va suferi și ne va arăta prin SEMNALE de ALARMĂ că nu primește „hrana și apa” (hrana afectivă, emoțională) de care are nevoie. Astfel el va urla de fiecare dată când corpul îi va semnaliza aceste perturbări din mediul din care se hrănește (fizic cu afecțiuni si somatizări corporale, boli, psihic, emoțional).

Cel mai mult pe copil îl afectează dezechilibrele din mediul în care trăiește!
Noi spunem că le oferim totul, dar uităm că cel mai important, ca și în corpul nostru, este un mediu alcalin, nu unul acid. Un mediu acid ține copilul în alertă, în supraviețuire si noi spunem, ne place să spunem că am evoluat, dar tot ca niște reptilieni, precum oamenii dintr-o epocă îndepărtată, ajungem, la un moment dat, să ne comportăm cu copiii, mai ales atunci când aceștia încearcă să ne SEMNALIZEZE o ALARMĂ prin intermediul emoțiilor dificile, greu de gestionat.

Prin acele crize copilul verifică dacă este în siguranță alături de noi, dacă în acest PERICOL, mama și tata se descurcă să regleze ei pentru el aceste furtuni emoționale (pericol=emoția care îl copleșește și nu știe CUM să o potolească, să o regleze).

Copilul face iar o criză, repetă crizele, tot așteptând „nașterea” unui părinte care îi răspunde diferit, ca reacție și comportament, la această nouă criză, poate printr-o minune a devenit mai înțelept…asta așteaptă copilul de la noi, așteaptă „coborârea” unui părinte înțelept care se descurcă cu emoțiile astea buclucașe, care îl învață CUM să se descurce când vine pericolul, adică emoția dificilă.

Dar, copilul ne observă că noi procedăm la fel de vocal și atunci când ne certăm cu partenerul, că întotdeauna celălalt e de vină și învață, privindu-ne, un nou mod de comportament…dar nefiind ceva clar în această luptă de putere a lui „a avea dreptate” nu prea e lămurit și aplică și el rolurile învățate pe rând în viața lui…cum a înțeles el privindu-ne.

De aici se nasc alte comportamente, spunem că: „copilul are ceva”, a devenit opozitionist, un fel de „gică contra” sau interiorizat, nu prea mai povestește, vorbește. Astfel el trage singur concluzia: într-o ceartă cel mai slab în armele folosite (cuvinte, gesturi) este vinovat, deci ori de câte ori se supără mama sau tata pe el, el e vinovat, dar…mai are o șansă…

O altă șansă se ivește în mediul din afara casei și acolo poate recupera, de ex la școală poate găsi alți copii mai slabi ca el și atunci poate exersa rolul „de a fi puternic” învățat acasă sau dacă rolul de vinovat i-a devenit cămașă lipită de corpul lui fragil va fi victima perfectă în mediul de afară.

De ce?

Pentru că alături de noi, părinții, copiii învață permanent, în special din comportamentele noastre mai mult decât din cuvinte.

Acasă copiii exersează pentru afară, cu noi, părinții, acasă învață cum să îi lase pe ceilalți să se raporteze la el sau câtă încredere să aibă în el, adică câtă încredere să aibă în forțele proprii pentru a se descurca și cu copiii prea puternici pentru el, dar și cu copiii fragili pe care să îi protejeze, nu să îi agreseze.

Dragă părinte dacă te doare copilul tău, atunci caută sprijin, ajutor specializat pentru tine și copilul tău, așa cum cauți când te doare o măsea. Nu uita dacă sufletul nu doare cu simptome precum măseaua nu înseamnă că ce s-a stricat pe interior nu va strica și interiorul fragil al copilului tău.

I-am așteptat cu atâta bucurie și speranță haideți să le făurim un mediu trainic, sănătos în care să rodească frumos, să le înflorim sufletele, nu să le schilodim, inconștient, cu neputințele noastre!

Nu uitați: terapia transformă oamenii mari, părinții, în acei înțelepți de care copiii noștri au nevoie ca de oxigen pentru a înflori frumos! Terapia nu-i o rușine, ci o binecuvântare, un dar pe care vi-l oferiți vouă, un dar pe care îl veți transmite, ca normalitate (igienă mentală), copiiilor voștri exact cum vă doriți să deprindă si alte obiceiuri (ex. igienă orală,etc).

terapiatransforma

Cu iubire și drag de oameni,

Loredana Mocescu