Astăzi vă împărtășesc câteva gânduri despre dependențe, văzute și simțite, desprinse din experiența mea din cabinet:
De multe ori ne uităm cu durere la oamenii din jurul nostru care manifestă vizibil o dependență și cautăm să înțelegem de ce și cum am putea să îi ajutăm să iasă din acest cerc al dependenței.


Pornesc de la faptul că orice dependență e o formă de plăcere și umple un gol, o nevoie pe care nu o poți identifica ușor.
Dacă vorbim despre bărbați, atunci o să vedem mult mai clar dependența pentru că ei o manifestă mai vizibil: alcool, țigări, jocuri de noroc, droguri, expus trupul la limite cât mai provocatoare, uneori extreme, prin sport obsesiv, cățărat pe piscuri periculoase, etc
Dacă vorbim despre femei atunci dependența este îmbrăcată de multe ori într-o poveste : curățenie obsesiva pentru că trebuie, muncă în casă până la epuizare pentru că „nu are cine” să o ajute, muncă la job pentru că măcar acolo să o vadă cineva și să o valideze, sacrificiu în creșterea copiilor și neglijarea propriilor nevoi pentru că…iar…”nu are cine”, mâncare și dulciuri compensatorii, ca recompensă pentru că merită, etc.
Toate acestea cumulate cu energie vitală redusă ne duc cu gândul la dezvoltarea emoțională și fizică a persoanei.
Când spun asta mă gândesc la evaluarea noastră : oare vârsta fizică este la același nivel cu cea emoțională?
Ex. :Atunci când omul are 40 de ani, vârsta fizică, dar vârsta/dezvoltarea emoțională nu corespunde acestei cifre, putem identifica în interior o neputință de a face față vieții cotidiene, așa că ființa de 40 de ani obosește repede, își pierde răbdarea, se enervează rapid, tipă pentru că nu se simte auzit și apelează inconștient la o compensare (alcool, țigări, etc) pentru a-și „îndulci” existența și pentru a o face suportabilă.
In interiorul lui se află acel copil interior fragil, blocat la o vârstă fragedă care nu a mai avut timp să crească pentru că viața în tăvălugul ei i-a furat creșterea emoțională.
Pe scurt orice activitate care devine din capitolul „waw ce am descoperit” și asta ne ocupă viața obsesiv ar trebui să ne pună pe gânduri și să reflectăm de unde vine nevoia de a ne refugia în acest gol nesătul care pare că nu se mai umple oricât i-am da…
Ce putem face?


Am putea apela la consiliere pentru a identifica mai ușor și rapid punctele vulnerabile și pentru a fi ghidat în creșterea vârstei emoționale până la nivelul celei fizice.
Apoi ar fi minunat ca partenerul/partenera să ne susțină în acest proces de creștere și reglare emoțională. Au mare nevoie de susținere emoțională, nu de critică și reproșuri.


De multe ori noi spunem despre oamenii cu dependențe : „nu au ambiție”, „nu vor”, „nu au voință” să acționeze. Rar spunem: „dar poate nu pot”.
Da, lor le lipsesc abilități și competențe pentru a putea să acționeze în această direcție.
Și nu uitați orice comportament se modifică atunci când descoperim nevoia din spatele comportamentului și ne echipăm cu instrumente, abilități, competențe noi care să ne ajute să împlinim acea nevoie care urlă în noi.
Spor la reflectare și conștientizări cu folos!
Cu drag de oameni,
Loredana Mocescu

Lasă un răspuns