🔔Astăzi vorbim despre noi, părinții și copiii noștri!
Mulți copii ajung să nu mai se bucure cu adevărat de viață, ajung să fie incapabili să simtă bucuria deși viața lor este bună și satisfăcătoare.
Și atunci? De ce este afectată calitatea vieții copiilor?
De ce este, din ce în ce mai des, pusă în pericol autonomia copiilor?
Ce se întâmplă cu noi, adulții, în special cu noi, mamele?
Anxietate maternă?

Pare că nu este vorba despre asta și nici nu prea se pot vedea indicii până nu ajunge copilul la pre-adolescență (în jurul vârstei de 12 ani).
Nu se observă anxietatea mamei până nu mă întâlnesc cu pre-adolescentul care încet începe să dezvăluie sursa rezistenței sale, adolescentul care își manifestă contra-voința în cel mai fericit caz, pentru că poate să fi învățat modelul „de cum să corespund părinților”, „cum să nu îmi supăr părinții”, „cum să am rezultate bune la școală ca să primesc privirea plină de satisfacție a părinților mei”, etc.
Daaa, există prea multă anxietate în noi mamele, parcă e un război interior din care victimele vor fi mai târziu copiii.
Atâtea frici și atâta îngrijorare sunt menite să reducă spațiul de explorare al copiilor, ei vor avea foarte puține șanse să afle cine sunt ei dincolo de noi, de anxietatile inconstiente cu care îi agațăm fără să vrem de noi.
Și ei, dragii de ei, au atâta nevoie de autonomie, urlă nevoia de exporare în ei.
Cum ajunge anxietatea la copii?


Ea se învață prin copierea comportamentelor și tiparelor de gândire manifestate de adulții importanți din viața noastră.
Ce pot face eu pentru a-i asista pe copii și părinți în acest proces transformator?

  • împreună vom învăța cum să se repoziționeze în propria viață, să modifice tipare comportamentale, să confrunte situațiile periculoase pentru a căpăta astfel încredere care ne ajută să vedem cât de puțin periculoase sunt aceste situații de fapt.
    Curând își vor recăpăta încrederea în gestionarea eficientă a emoțiilor, a relațiilor, a vieții, dar și bucuria de a trăi.
    Am auzit de mici: ”de ce ți-e frică nu vei scăpa”. Singura modalitate de „a scăpa” este de a te împuternici pentru a confrunta cu întelepciunea căpătată în urma acestui proces această ”frică”, amintindu-ți că ceea ce te înfricoșa este puțin probabil să ajungă să îți conducă viața ta și a copilului tău.
    Exemplu : un copil înfricoșat de posibila mușcătură a unui câine este terifiat de frica pe care a citit-o în ochii părintelui lui într-un moment „posibil periculos” de interacțiune cu un câine și acum își pune în pericol calitatea vieții și bucuria de a ieși în lume atunci când merge pe stradă pentru că poate întâlni „posibilul periculos” câine de odinioară.
    Copiii cu anxietate „moștenită”, transferată, copiată au o autonomie foarte mică care se manifestă prin dependență de prezența părinților.
    De ce s-a ajuns aici?
    Părinții fie nu au încurajat explorarea, de exemplu fiind la rândul lor cuprinși în mintea lor de frica unor accidentări, fie au făcut totul pentru/în locul copilului/ împreună cu copilul, din lipsă de timp…
    Ce este de făcut?
    -să încurajăm autonomia copiilor prin a face lucruri singur. Astfel învață că el poate, că el se descurcă, că el are soluții și că el rezolvă probleme
    Beneficiile se extind și asupra stimei de sine.
    Dacă reușim să creștem un copil autonom, atunci vom avea un copil care nu se blochează, un copil care nu fuge din fața provocărilor, ci un copil care caută mereu soluții și /sau ajutor.
    Dacă ar fi să trag un semnal de alarmă în privința creșterii copiilor în ziua de astăzi, aș puncta scurt necesitatea stabilirii urgente:
  • de reguli și limite, fermitate
  • de viață predictibilă
  • de incurajare a autonomiei (a nu se confunda cu libertatea de decizie și permisivitatea prea des întâlnite de mine în cabinetul de consiliere, în școli și grădinițe)…pe scurt de disciplină. (a nu se înțelege disciplină ca la armată)
    Parenting = a da naștere
    Haideți ca împreună să dăm naștere părintelui care nu am fost acum 1 minut, înainte de a citi aceste gânduri, să dăm naștere unei variante de părinte mai bună, mai înțeleaptă decât acum 1 minut.
    Cu drag de educație și oameni,
    Loredana Mocescu
    Antrenor de emoții buclucașe

Lasă un răspuns