La…Steaua care a răsărit cu o veste – poveste!
Era seara dinaintea Crăciunului. Mii de luminițe erau aprinse la geamurile înghețate, totul părea feeric, parcă desprins din povești.
Erik simțea cum inima îi batea cu putere, mai să sară din piept, doar e o seară specială, iar în această noapte sfântă vine Moș Crăciun cel așteptat un an întreg. I-a scris el o scrisoare, așa ca la 8 ani, împodobită cu desene, culori și inimi mii și mii. Ar fi fost oare mai bine să ceară mai multe jucării, se gândea el sau…nu, mai bine 2 jucării mici și LINIȘTE, să aducă Moșul liniște, e atâta gălăgie în jurul lui… În fiecare seară mama și tata se ceartă, mama amenință tot timpul că pleacă și el stă mereu cu urechea lipită de ușă pentru a nu pierde momentul când va pleca, să fie pregătit să o zbughească după ea, doar nu o lasă singură pe lume, mama mereu i-a spus: ești viața mea, ești bucuria mea, ești tot ce am, clar, nu o poate lăsa singură, aceasta e treaba lui: să aibă grijă de mama.
Și…cum stătea el așa cu urechea stângă lipită de ușă aude un zgomot ciudat chiar lângă el, ceva se petrece în bradul de Crăciun, se mișcă, se zguduie și brusc Steaua din vârful lui se aprinde și prinde glas:
– Bună, copile drag, eu sunt Steaua care aduce vești-povești. Mă cunoști?- – – Nu. Cine ești? Pleacă! Mă încurci, nu mai aud cearta părinților mei și risc să o pierd pe mama când o să plece, o să rămân singur. Mi-e frică!
– Copile drag, am venit să îți auc o veste: mama ta nu o să plece niciodată, ni-cio-da-tă, ai înțeles?
– Dar am auzit-o de atâtea ori…
– Hmmm…te înțeleg și ți-am auzit frica și chemarea în fiecare seară, doar că nu era momentul potrivit să prind glas, eu te-am vegheat mereu de sus, din înaltul cerului și iată am răspuns chemării tale.
– Cum e posibil ?
– Uite, eu sunt o stea, fac parte din Universul nemărginit, dar și tu ai 2 stele, ochii tăi pe care i-ai îndreptat rugători către cerul înstelat în fiecare seară, acum e momentul să îți vestesc bucuria, așa cum Dumnezeu le-a trimis Magilor steaua care i-a călăuzit în locul unde era Pruncul. Tu cunoști povestea?
– Puțin, am auzit-o la școală.
– Când s-a născut pruncul, o stea strălucitoare a răsărit deasupra Betlehemului. Vrei să asculți cum cei trei magi, sosiți din trei țări ale Răsăritului, au ajuns și ei la grajd că-lăuziți de steaua cea luminoasă?
– Da. Vreau!
– Ei bine, povestea spune că magii se aflau pe drum de 12 zile.
– Cum îi chema?
– Gaspar, Melkon și Baltazar! Când au ajuns la locul nașterii, au îngenuncheat în fața Sfintei Familii, pe fânul din ieslea cea săracă, cu mantiile lor acoperite de blănuri și pietre scumpe, și i-au oferit pruncului Iisus cele trei daruri: tămâie, aur și mir.
– A! Știu: de aceea, an de an, așteptăm colindătorii, care vin cu Steaua: “Steaua sus răsare, ca o taină mare…” .
– Da. Și tu mergi la colindat?
– Nu, nu m-au lăsat niciodată părinții mei, au spus că este periculos la oraș să mergi pe la ușile oamenilor …
– Uf, te înțeleg Erik, dar uite, ai putea să îi rogi pe părinții tăi să te însoțească sau să megeți cu un grup organizat de la școală. Ce zici?
– Daaa! Ce idee bună! O să merg să vestesc și eu bucuria oamenilor.
– Așa să faci, să nu lași niciodată tradițiile să dispară, să le transmiți și tu mai departe copiilor tăi atunci când vei deveni părinte. Promiți?
– Da. Promit!
– Nu ești curios ce veste am venit eu să-ți aduc?
– A, da. Ce veste? Ce veste?
– E o veste-poveste!
– Cum o veste-poveste?
– Pentru că se apropie nașterea Domnului Iisus Hristos, îți propun să ne oprim și să privim prin globul acesta magic. Ce vedem?
– Oameni, mulți oameni agitați, spuse Erik cu un glas trist…la fel sunt și părinții mei, se ceartă, își dau ordine și își reproșează ba că tata nu a spalat vasele, ba că mama a uitat să cumpere ceva pentru tata, parcă fiecare este într-un alt film, eu nu îi înțeleg și ce să vezi măi steluță, mai fac și eu fix atunci o boacănă, tata mă ceartă, mama îmi ia apărarea, nimic, dar absolut nimic nu mai înțeleg, sunt confuz, e ceață în capul meu. Poți să mă ajuți tu să înțeleg?
– Uite, dragul meu, adulții, în goana lor zilnică uită să acorde atenție acelui sentiment unic pentru care declară insistent că fac toate acestea: IUBIREA.
– Iubirea, da, iubirea, de asta au nevoie părinții mei. Cum să îî ajut?
– Frumos din partea ta, dar nu este responsabilitatea ta, ei sunt oameni mari și se pot ajuta și singuri. Mă întrebai despre iubire: iubirea este acel sentiment inepuizabil și infinit care îi transformă pe oameni, hocus-pocus în cea mai bună și valoroasă versiune a lor! Și dacă ar dispărea toate sentimentele și ar rămâne doar iubirea, voi, oamenii, ați avea totul! V-ați simți întotdeauna fericiți, buni, responsabili, autentici, valoroși și ați înțelege că din iubire se nasc toate.V-ați născut din iubire, tu te-ai născut din iubire, VOI, OAMENII, ați cerut să experimentați în această călătorie pe pământ iubirea.
– Ce frumos povestești, spuse pe un glas nostalgic, Erik.
– Da, copile drag, iubirea ne ghidează pașii în fiecare zi. Uite, hai să facem un joc: închide ochii, inspiră, expiră. Când inspirăm, inspirăm iubire și când expirăm, expirăm iubire prin toți porii, imaginează-ți că fiecare celulă este plină de iubire, iubirea devine una cu tine! Și Erik luă în serios jocul, parcă corpul lui devenea din ce în ce mai ușor, mai eliberat de povara pe care o purtase până la întâlnirea cu Steaua magică.
– Așa, te descurci foarte bine, adevărata iubire, iubirea promisă, divină, începe fără limite și așteptări proiectate de mintea noastră. Acum poți simți singur că nu mai este loc pentru suferință, dezamăgire, „interpretare” a minții, a minții care minte, ticluire de scenarii unde cearta are rolul principal, nu mai așteptăm nimic în schimb, doar existăm și suntem fericiți! Acum imaginează-ți cum îți îmbrățișezi părinții, bunicii, colegii și pe toți oamenii dragi ție fără să îți mai fie frică că te-ar putea respinge.
– Ce bine e! Mulțumesc steluță dragă!
– O altă veste-poveste este că oamenii sunt la fel de buni și când se ceartă, doar au în corpul lor o emoție supărată pe care trebuie să o scoată afară în prezența altui om, doar așa se vor simți din nou calzi și iubitori. Emoția supărată este doar o armură de protecție pe care oamenii o folosesc atunci când se simt în pericol. Nu uita, atunci când părinții tăi se ceartă, ei scot afară emoția supărată pentru a putea oferi din nou IUBIREA. Amintește-ți să respiri și să îi înveți și pe ei jocul nostru.
– Așa o să fac steluță magică.
– Bravo, copil frumos, te-ai descurcat foarte bine cu aceste emoții buclucașe. Lecția voastră să fie: astăzi și mereu, să oferiți cu respect și recunoștință cel mai frumos, cel mai complet cadou: IUBIREA! Iubirea pură să vă învăluie sufletele și să vă poarte către cea mai bună, frumoasă și valoroasă versiune a voastră! Cadouri inspirate și însuflețite să găsiţi sub brad dimineață!
În timp ce steluța noastră povestea, Erik adormise jos, lângă bradul cel frumos împodobit și visa, visa povești cu steluțe magice, magi, îngerași și părinți fericiți și liniștiți. Acum știe cum să ajungă la darul magic: liniștea, oricând își dorește!
PS. Această poveste am scris-o cu drag, spre folosul și creșterea noastră, a tuturor celor care conștientizează că este nevoie de efort pentru a ajunge părinți liniștiți, cu copii fericiți!
Sărbători cu lumină și iubire în suflet să aveți!
Cu iubire și drag de oameni,
Loredana Mocescu
Antrenor de emoții buclucașe
