Cioc…cioc! Sunt eu, Noul tău EU!

Noul vine de undeva, din tine, tu îl dorești, visezi la el, dar nu îndrăznești să îl ceri. Nu face încă, total, parte din tine. Te sperie poate pentru că e în joc trecutul tău sau te entuziasmează pentru că îți plac provocările și pentru că ești curios/curioasă.

Noul creează uneori discontinuitate, de aici teama de a-l întâmpina. Ai trăit atâta timp într-un fel, ai gândit într-un fel, ţi-ai făcut o viaţă „confortabilă” pe baza credinţelor tale, de altfel moștenite. Și când ceva nou îţi bate la uşă şi întregul şablon al trecutului urmează să fie tulburat parcă nu ești pregătit/ăștia. Ai mai aștepta puțin…încă puțin.

Dar ce se poate întâmpla dacă laşi noul să intre în viața ta? N-ai să mai fii niciodată aceeaşi/același pentru că noul te va transforma în cea mai bună variantă a ta. Este riscant? Poate da, poate nu. Niciodată nu poţi să ştii unde te va duce noul de aceea te invită să fii curios precum un copil.
Vechiul este cunoscut, familiar, ai trăit cu el mult timp. Noul este necunoscut. Poate să îţi fie prieten, poate să îţi fie duşman, cine ştie? Singurul mod de a afla este să-l laşi să intre în viața ta.

Detașează-te, Relaxează-te! Nu lăsa neliniștea și teama să te îmbrățișeze! Nu o să poţi să-l respingi la infinit. Știi de ce? Pentru că vechiul nu ţi-a dat încă ceea ce cauţi. Vechiul ţi-a promis că îţi dă, dar nu s-a ţinut de promisiune. Vechiul ți-e cunoscut, dar nefericit.

Noul s-ar putea să fie stânjenitor, poate chiar incomod, dar există posibilitatea ca el să îţi aducă fericirea și mulțumirea că ai ales să trăiești viața ca o experiență uimitoare, mereu nouă!

Alege tu direcția vieții tale, lasă-te sedus, îndrăznește să zbori!

Ciolanul fermecat

A fost odată ca niciodată un tărâm desprins din basme, o țară ca nimeni alta, cu câmpii verzi, cu dealuri însorite, munți înțelepți, cu râuri susurânde și marea cea mare. Locuitorii acestui tărâm oameni „cu frică” de Dumnezeu, își ascultau căpeteniile și îndurau cu dârzenie orice cotropitor. Și anii trecură și ținutul în loc să înflorească, se ofilea, locuitorii deveneau din ce în ce mai ușor de manipulat, iar cuvântul magic care descuia orice încuietoare era: Banul! Întunecatul Ban era căpetenia fără trup și suflet care guverna întregul ținut cu ajutorul unor ființe nemaivăzute, cu chip și asemănare omenească, dar lipsite de suflet. Oare ce voia hidosul Ban să cucerească? Dorința lui nu era un vis, ci chiar Ciolanul fermecat. Lupta era puternică și numai la auzul cuvântului Ban locuitorii tresăreau și se trezeau la viață.

Misiunea hidosului Ban era atât de simplă încât părea un joc de copil, putea avea oricând oricâți adepți voia, la un semn se adunau și îl purtau pe brațe către strălucitorul, dar găunosul Ciolan fermecat.

În toată această beznă a sufletului pustiit de energie creatoare, bunicii aveau să povestească nepoților istoria plină de demnitate și vitejie, o istorie în care numele de țară însemna Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare și alți domnitori glorioși. Era singura speranță de trezire a unui neam adormit parcă pe veci de vraja hidosului Ban.

Legenda spune că va veni o zi când vraja se va rupe iar acest ținut desprins din basme va fi condus de măritul OM, iar hidosul Ban va fi doar un sclav folositor spre devenirea unui neam ca nimeni altul.

Morala unui neam supus și „prea” cotropit este că orice daruri și comori ne-ar dărui Dumnezeu, nu ni le poate băga și în traistă!

Așadar, dragi locuitori ai frumosului ținut, România, treziți-vă din vraja care v-a cuprins, e vremea să scriem o poveste demnă de vitejii neamului românesc!

Așa să ne ajute Dumnezeu!