Lecția despre „a aștepta așteptări”, despre „a fi având totul”!
A aștepta ceva implică de foarte multe ori dezamăgirea. Probabilitatea ca cei din jurul nostru să înțeleagă/să ghicească așteptarea noastră este una redusă. De ce?
Noi, oamenii, avem tendința de a aștepta tot timpul ceva: ziua de mâine, Crăciunul, jobul ideal, casa de vis, mașina dorită, partenerul perfect și tot așa, oamenii petrec, în medie, cam 3 ani din viața lor așteptând și vaitându-se că nu au timp. Acum, făcând un calcul simplu: 3 ani de așteptări +ceva timp pierdut cu „nu am timp” + însufletirea acestor așteptări=timp prețios din viața noastră!
Ce am făcut eu când am constatat aceste necunoscute ale ecuației vieții mele? La prima necunoscută: am transferat așteptările care nu mi se proiectau așa cum doream eu într-o cutiuță cu experiențe și conștientizări posibile, le-am lăsat la dospit, unele s-au rezolvat de la sine ca niște declick-uri, altele mi-au devenit profesor de viață, iar altele încă își așteaptă rândul cuminți. La a doua necunoscută: am mizat pe principiul „dacă tot nu am timp” nu are sens să îl mai menționez, să mă tot vait, așa că l-am concediat din jobul de controlor și l-am ignorat. La a treia necunoscută a fost ceva de lucru, am constatat că însuflețirea lucrurilor/obiectelor din jurul meu era cea mai mare capcană a timpului meu, a așteptărilor mele și cea mai ușoară cale de a fi dezamăgită. Abia acum am înțeles motivul pentru care se supărau părinții mei când spărgeam „o ceașcă de colecție”, da, ceașca era însuflețită, de aici și tragedia lor. Rămânea doar dezamăgirea din privirea mea uimită, de copil, care nu putea înțelege valoarea neprețuită a unui obiect.
Între timp, noi, toți, „am primit” libertatea de a experimenta „A AVEA”. Și dintr-o dată am avut acces la multe obiecte: 2-3 mașini într-o familie, o casă mare cu multe camere, uneori goale, joburi fără sens și împlinire, afecțiune sub formă de cadouri și lista rămâne deschisă…și fără să conștientizăm cu adevărat, am dăruit din timpul nostru ireversibil LOR, OBIECTELOR…Și când nu mai avem timp, dar avem așteptări…și când am uitat că ele, obiectele, rămân aici, în această dimensiune densă, sufletul se revoltă! O face spre binele și beneficiul nostru pentru că el, sufletul, este unicul care deține cunoașterea adevărată a vieții și a misiunii noastre aici. Când înțelegem toate acestea, brusc, apare declick – ul acela minunat : aaaaa, nu despre „A AVEA” era vorba, ci despre „A FI”?! Păi, mie, de ce nu mi-a spus nimeni că viața e atât de simplă, că nu este despre așteptări proiectate nerealist, ci despre experiențe însușite, despre măiestria de a fi viu printre obiecte, nu invers, mort printre obiecte însuflețite.
Și acum? Am înțeles cine sunt eu, mai departe, ce urmează?
Prin urmare, dacă ai nevoie de o ghidare alături de o ființă amuzantă, atentă, bună ascultătoare, care să nu te judece, ci în schimb să te provoace să iți depășești limitele, să devii cel mai mare fan alt tău – sunt aici.
Te aștept cu drag, să descoperim împreună calea spre infinitul din tine, om frumos!