Le-am murit noi lor, ne stingem încet…

Le-am murit noi LOR?

„Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat” ne spunea filozoful german Immanuel Kant acum mai bine de 200 de ani. Observăm și simțim zi de zi valabilitatea și actualitatea acestor cuvinte.

Ne văităm că ne mor actorii, că tinerii noștri pleacă din țară, oare nu cumva le-am murit noi lor? Oare celor tineri nu le murim chiar acum sub privirile lor uimite?

Toți suntem triști când vedem cum se duc actorii noștri și în urma lor rămâne un gol imens.

Dragi „iubitori de teatru și artă”, de câte ori pe an ieșiți din casă pentru a merge la teatru, la filarmonică, la un vernisaj, la un eveniment sau la o simplă întâlnire cu oameni frumoși care se implică și acționează pentru ca orașul acesta să aibă licăriri de viață?

Poate vă întrebați de ce nu se văd tinerii actori răsărind? Pentru că fie nu au unde, fie nu mergeți să ii vedeți. Știu că se preferă vedetele de carton, așa ne relaxăm noi, în fața televizorului, e mai simplu, mai ieftin, mai comod. Și atunci cine să le dea măcar o șansă celor care nu și-au făcut încă un nume in domeniu? Poate știe cineva răspunsul la întrebarea aceasta: cum să își facă un nume? Jucând cu sala goală?

Cum credeți ca au devenit acești oameni Maeștrii aceștia desăvârșiți, stele cărora acum le ducem dorul? Simplu: părinții noștri au mers la teatru. Societatea noastră, de atunci, nu trebuia să facă rating, ci doar cultură, se investeau bani în producția autohtonă de filme.

Frumoasă invenție cinematograful! Mi-aș dori ca cinematografele din mall-uri să creeze un program „o zi pe săptămână dedicată lungmetrajelor și scurtmetrajelor regizorilor și actorilor români”.

Noi, în Ploiești, tot mai avem noroc cu un minunat director de filarmonică și o distinsă doamnă director de teatru care se ocupă și se preocupă de promovarea unor evenimente demne de generația celor care trăim din nostalgii. Da, recunosc sunt o iubitoare de teatru, este prima mea mare dragoste, am jucat teatru clasic, teatru de gest din pasiune, voluntar, ani la rând. Îmi doresc să ștanțăm cu blândețe și în sufletul copiilor noștri dragostea pentru artă. Arta este acea baghetă magică care atinge sufletul și nu este limitată de timp, spațiu și limbă, este limbajul nostru universal. Arta este limbajul sufletului care scindează dimensiunea aceasta pentru a înțelege sublimul de dincolo.
De văitat poate oricine, dar soluții cine găsește? Cine le implementează? Tot noi oamenii putem face acest lucru.

Doar nu așteptăm niște mici extratereștrii să ne salveze din vârtejul lui „aoleu”?

Haideți să consumăm în număr mare hrană pentru suflet: produse culturale ale tinerilor artiști și nu numai. Haideți să facem o modă din a ne întâlni la teatru, la filarmonică, la operă, etc!

Va crește astfel oferta și s-ar putea face presiune asupra celor care consideră orice alt lucru mai important decât cultura și educația.

Avem nevoie de cultură, ca de aer…într-un sistem dat peste cap. Un sistem în care valorile adevărate sunt aruncate la gunoi și ni se prezintă valori din carton. Noi încă putem face distincția între o valoare adevărată și una de carton. Generațiile care vin nu au termen de comparație. Este datoria noastră să îi ghidăm cu blândețe spre frumosul acestei dimensiuni.

Închei așa cum am început: le-am murit noi lor?

arta

Mulțumesc artistei, Manuela Toderaș pentru permisiunea de a folosi poze cu gingașele și frumoasele sale lucrări.

Pe Manuela o puteți cunoaște vizitând expoziția ei de artă grafică deschisă până la data de 25 august 2016. Expoziția este găzduită de Galeriile de artă ale Uniunii Artiștilor Plastici Ploiești. Îi puteți admira lucrările și pe pagina ei manuelatoderas.weebly.com.