Prima zi

– Știți, sunt mamă, soție, angajat și multe alte roluri printre care fac slalom în fiecare zi și de multe ori devin furioasă…și mă răzbun fix pe copilul meu!

– Da, știu, nu ai vrut să îl jignești, să îi dai o palmă. Te înțeleg! Chiar ți-a „plecat” singură vorba sau palma.

– Da, chiar da. Mereu mi-am promis, când eram mică și mi-o furam de la mama, că nu o să îmi bat copilul. Și uite ce am ajuns să fac!

– Înțeleg…ce simți acum?

– Neputință, neputință pentru că sigur voi mai face asta deși îmi promit de fiecare dată că nu o să mai fac.

– Uf, e greu, înțeleg. Îmi imaginez stresul din fiecare celulă a ta care promite ceva ce nu știe dacă va obține vreodată. E ca un miraj, o fata morgana veșnic îmbietoare.

– Da, nu cred că o să reușesc vreodată!

– Ce simți că ai putea să faci acum?

– Să încerc să fiu mai calmă…

– Hmmm…ce ai zice dacă ai spune în loc de încerc, vreau?

– Da, chiar vreau!

Atunci hai să povestim puțin!

Primul lucru la care ai voie, uite, consideră că îți dau eu voie este: să fii nervoasă, furioasă, tristă, dar nu vinovată!

– Păi sunt vinovată, nu vezi…

– Uf…poate responsabilă…(auto-învinovățirea) vinovăția este cea care nu te lasă să treci la nivelul următor de înțelegere și acceptare. Odată ce te simți vinovată blochezi acest proces important de la nivelul creierului numit: învățare. Și vei repeta aceleași comportamente iar și iar…la infinit.

– Înțeleg, deci am voie să fiu nervoasă, furioasă și nu am voie să mă simt vinovată?

– Da. Nu te ajută învinovățirea. Este un proces care te sabotează, care dă putere emoțiilor și comportamentelor pe care nu ai vrea să le mai simți atât de puternic. Dacă până acum învinovățirea, critica, judecata…nu au adus nimic diferit/bun în viața ta, e timpul să te împrietenești cu emoțiile și comportamentele tale.

– Vreau să testez acestă nouă variantă de abordare a emoțiilor.

– Apreciez efortul tău și îți propun să ne auzim peste câteva zile, să vedem cum te simți, mica și curajoasa mea îmblânzitoare de emoții.

– De acord!

Va urma…

 

One thought on “Confesiunea unei mame: cum am îmblânzit FURIA?

  1. Eu am reusit sa ma autocontrolez, sa-mi schimb atitudinea si sa fiu mai calm. Obisnuiam sa am un temperament vulcanic sa explodez de nervi si sa ma cert cu cei din jur. Pur si simplu am reusit sa dau dovada de autocontrol si m-am transformat de unul singur. Dar stiu ca nu a fost ușor si mai stiu ca unii chiar au nevoie de sfaturi avizate.

Lasă un răspuns