A fost odată ca niciodată un tărâm desprins din basme, o țară ca nimeni alta, cu câmpii verzi, cu dealuri însorite, munți înțelepți, cu râuri susurânde și marea cea mare. Locuitorii acestui tărâm oameni „cu frică” de Dumnezeu, își ascultau căpeteniile și îndurau cu dârzenie orice cotropitor. Și anii trecură și ținutul în loc să înflorească, se ofilea, locuitorii deveneau din ce în ce mai ușor de manipulat, iar cuvântul magic care descuia orice încuietoare era: Banul! Întunecatul Ban era căpetenia fără trup și suflet care guverna întregul ținut cu ajutorul unor ființe nemaivăzute, cu chip și asemănare omenească, dar lipsite de suflet. Oare ce voia hidosul Ban să cucerească? Dorința lui nu era un vis, ci chiar Ciolanul fermecat. Lupta era puternică și numai la auzul cuvântului Ban locuitorii tresăreau și se trezeau la viață.

Misiunea hidosului Ban era atât de simplă încât părea un joc de copil, putea avea oricând oricâți adepți voia, la un semn se adunau și îl purtau pe brațe către strălucitorul, dar găunosul Ciolan fermecat.

În toată această beznă a sufletului pustiit de energie creatoare, bunicii aveau să povestească nepoților istoria plină de demnitate și vitejie, o istorie în care numele de țară însemna Mihai Viteazu, Ștefan cel Mare și alți domnitori glorioși. Era singura speranță de trezire a unui neam adormit parcă pe veci de vraja hidosului Ban.

Legenda spune că va veni o zi când vraja se va rupe iar acest ținut desprins din basme va fi condus de măritul OM, iar hidosul Ban va fi doar un sclav folositor spre devenirea unui neam ca nimeni altul.

Morala unui neam supus și „prea” cotropit este că orice daruri și comori ne-ar dărui Dumnezeu, nu ni le poate băga și în traistă!

Așadar, dragi locuitori ai frumosului ținut, România, treziți-vă din vraja care v-a cuprins, e vremea să scriem o poveste demnă de vitejii neamului românesc!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

caini-ciolan

Lasă un răspuns